SN mi-a amintit de ce nu m-as intoarce in Romania
Ne dorim sa ne putem alinia "lumii civilizate". Ne intrebam de ce ne construim o imagine proasta in fata Europei. Exemplul depre care voi scrie este unul mic; mic, dar care m-a intristat si care este aplicat, totusi, si la alte niveluri.
De cand m-am mutat in Olanda, nu am avut nicio interactiune cu televiziunea romana; nu ca mi-ar displacea, dar nu sunt fana televizorului in general. In seara asta, brusc, mi-am amintit de Selectia Nationala; in viziunea mea, un show destul de important, avand in vedere ca si el participa oarecum la construirea unei imagini a Romaniei in Europa. Intr-adevar, producatorii nu dau doi bani pe SN, pe ESC in general, pe constructia unui show adevarat, demn de integrarea in economia experientei de astazi. Zicem ca Romania se poate schimba daca exista suficient de multi care sa vrea si sa actioneze in directia asta.
Dar atunci cand din juriu fac parte oameni care nu stiu sa vada dincolo de aparente, care se pierd in stereotipuri si cad victima gandirii rigide, care poarta ochelari de cal, care nu cauta informatie suplimentara si nu muncesc mai mult decat fisa postului o cere, parca iti piere speranta. Imi aduce aminte de "the six-culture". Doar ca nu e "six", ci "let's-make-fun-of-people-and-act-like-we're-the-smartest".
Sa auzi un (chipurile) model muzical zicand despre Conchita Wurst ca "sa fii barbat, sa arati ca un barbat, sa fii femeie, sa arati ca o femeie; nu prea exista hibrizi, si daca exista, arata ciudat", dar sa sustii mandru ca "nu am nimic cu alte orientari sexuale"; sa dispretuiesti o reprezentare scenica si muzicala a unei culturi ("femeile alea din Rusia" (nota: ESC 2012)), si sa primesti puterea de a decide cine iti reprezinta tara...
Nu stiu daca e vina organizatorilor care au dat puteri prea mari plevei muzicii romanesti, a industriei muzicale ca nu are reprezentanti suficient de competenti moral si cultural, sau chiar a reprezentantilor acesteia, care ei insisi nu dau doi bani pe actuala situatie si pe evolutia industriei in care activeaza. Nu sunt sigura ca trebuie sa verificam a cui vina este, dar sunt SIGURA ca asemenea incompetenti nu ar trebui sa se afle intr-un juriu. Nu esti artist daca nu intelegi oamenii; iar ce produci tu, nu e arta, ci pierderi.
O data ce faci parte dintr-un juriu, oricare ar fi el, iti asumi o responsabilitate: de a alege, obiectiv, cel mai bun act. Chiar daca, pana la urma suntem oameni si subiectivismul ne atinge, in niciun caz nu tragi in jos alte acte; nu compari, nu dezumanizezi, nu discriminezi.
Cand eram in Romania, treceam cu vederea; o numeam "toleranta". Acum nu mai trec cu vederea niciun act de acest fel; si o numesc "minte deschisa". Sunt mai selectiva cu ceea ce aleg sa ma inconjoare. Din categoria asta NU fac parte ignoranta, nesimtirea, si sentimentul acela imens de superioritate.
Revenind "lumea civilizata", sa va povestesc ceva. Eram la ora de olandeza, invatam cum sa descriem persoane. O colega din Est descria o imagine, si a spus ca acel personaj are pielea inchisa la culoare; nu cu intentie de rasism, ci pur si simplu pentru exercitiu. Profesoara a reactionat prompt: "nu se spune ca are pielea inchisa la culoare; daca vrei, se foloseste pentru 'parul' sau 'ochii' inchisi la culoare, dar niciodata nu se foloseste pentru piele". Asta mi-a dat mult de gandit. Si de admirat.
Am acte romanesti, am sange si suflet si inima de romanca. Dar cu atitudinea si cu dezinteresul care plutesc acolo, ma bucur in fiecare zi ca am reusit sa ajung unde sunt. Admir Romania; dar nu m-as intoarce.
Am refuzat sa vizualizez Selectia Nationala pana la sfarsit. Vreau ca macar piesa ce o vom trimite la Stockholm sa merite; si ca nu va fi datorita juratului incompetent din punct de vedere cultural si muzical.
De cand m-am mutat in Olanda, nu am avut nicio interactiune cu televiziunea romana; nu ca mi-ar displacea, dar nu sunt fana televizorului in general. In seara asta, brusc, mi-am amintit de Selectia Nationala; in viziunea mea, un show destul de important, avand in vedere ca si el participa oarecum la construirea unei imagini a Romaniei in Europa. Intr-adevar, producatorii nu dau doi bani pe SN, pe ESC in general, pe constructia unui show adevarat, demn de integrarea in economia experientei de astazi. Zicem ca Romania se poate schimba daca exista suficient de multi care sa vrea si sa actioneze in directia asta.
Dar atunci cand din juriu fac parte oameni care nu stiu sa vada dincolo de aparente, care se pierd in stereotipuri si cad victima gandirii rigide, care poarta ochelari de cal, care nu cauta informatie suplimentara si nu muncesc mai mult decat fisa postului o cere, parca iti piere speranta. Imi aduce aminte de "the six-culture". Doar ca nu e "six", ci "let's-make-fun-of-people-and-act-like-we're-the-smartest".
Sa auzi un (chipurile) model muzical zicand despre Conchita Wurst ca "sa fii barbat, sa arati ca un barbat, sa fii femeie, sa arati ca o femeie; nu prea exista hibrizi, si daca exista, arata ciudat", dar sa sustii mandru ca "nu am nimic cu alte orientari sexuale"; sa dispretuiesti o reprezentare scenica si muzicala a unei culturi ("femeile alea din Rusia" (nota: ESC 2012)), si sa primesti puterea de a decide cine iti reprezinta tara...
Nu stiu daca e vina organizatorilor care au dat puteri prea mari plevei muzicii romanesti, a industriei muzicale ca nu are reprezentanti suficient de competenti moral si cultural, sau chiar a reprezentantilor acesteia, care ei insisi nu dau doi bani pe actuala situatie si pe evolutia industriei in care activeaza. Nu sunt sigura ca trebuie sa verificam a cui vina este, dar sunt SIGURA ca asemenea incompetenti nu ar trebui sa se afle intr-un juriu. Nu esti artist daca nu intelegi oamenii; iar ce produci tu, nu e arta, ci pierderi.
O data ce faci parte dintr-un juriu, oricare ar fi el, iti asumi o responsabilitate: de a alege, obiectiv, cel mai bun act. Chiar daca, pana la urma suntem oameni si subiectivismul ne atinge, in niciun caz nu tragi in jos alte acte; nu compari, nu dezumanizezi, nu discriminezi.
Cand eram in Romania, treceam cu vederea; o numeam "toleranta". Acum nu mai trec cu vederea niciun act de acest fel; si o numesc "minte deschisa". Sunt mai selectiva cu ceea ce aleg sa ma inconjoare. Din categoria asta NU fac parte ignoranta, nesimtirea, si sentimentul acela imens de superioritate.
Revenind "lumea civilizata", sa va povestesc ceva. Eram la ora de olandeza, invatam cum sa descriem persoane. O colega din Est descria o imagine, si a spus ca acel personaj are pielea inchisa la culoare; nu cu intentie de rasism, ci pur si simplu pentru exercitiu. Profesoara a reactionat prompt: "nu se spune ca are pielea inchisa la culoare; daca vrei, se foloseste pentru 'parul' sau 'ochii' inchisi la culoare, dar niciodata nu se foloseste pentru piele". Asta mi-a dat mult de gandit. Si de admirat.
Am acte romanesti, am sange si suflet si inima de romanca. Dar cu atitudinea si cu dezinteresul care plutesc acolo, ma bucur in fiecare zi ca am reusit sa ajung unde sunt. Admir Romania; dar nu m-as intoarce.
Am refuzat sa vizualizez Selectia Nationala pana la sfarsit. Vreau ca macar piesa ce o vom trimite la Stockholm sa merite; si ca nu va fi datorita juratului incompetent din punct de vedere cultural si muzical.
Cu Eurovisionul imi amintesti de mine, am scris si eu ceva legat de concurs acum cativa ani.
RăspundețiȘtergereCat despre restul lucrurilor..O sa cunosti intotdeauna oameni in functie de cercul in care te invarti. Intr-un mediu academic, vei fi placut surprinsa de oameni open-minded si corecti. Poate intr-o sala de teatru la fel. Poate intr-un restaurant intim.. Depinde foarte mult de "conjunctura".
Unde lucrez eu acum este o atmosfera minunata. O sa ma intorc in cateva luni de tot acasa si stiu ca imi va fi dor de departamentul meu. Oameni care stiu sa fie empatici, intelegatori si mereu gata sa te ajute. Pe de alta parte desi nu mai merg la master, imi scriu disertatia si merg sa ma mai intalnesc cu supervisorul meu. Un om incredibil de destept. Un om care mi-a oferit suport moral asa cum niciun profesor nu a facut-o vreodata acasa. Care mi-a spus cat de "valoroasa" sunt ca om si mi-a redat increderea in mine atunci cand nu stiam incotro sa o iau. Un necunoscut de altfel..
Unde vreau sa ajung de fapt..Acum poate doi ani.. Lucram intr-un cu totul alt loc. Unde managerul era mai mic decat mine insa era foarte autoritar. Nu conta ca aveam 45kg, trebuia sa car cot la cot cu baietii de pe tura sau eventual doar eu. Si prefer sa nu imi amintesc multe..Un loc Unde totul era la 180 de grade fata de ce se intampla aici. Acum vreo 2 ani abia incepusem cursurile la master si fiind student part-time eu niciodata nu eram pe liste, eu nu primeam niciodata mailuri si parea ca nu existam decat in momentul in care trebuia sa platesc mii de lire. Eram complet ignorata cand ceream ajutor de la angajatii universitatii..Si cand am cerut ajutorul unui profesor mi-a spus ca el e cadru didactic si nu este obligatia lui.
Si mi-a fost greu..si aveam pretentii.
Oriunde vor fi bune si rele. Poate mai multe intr-o parte decat in alta. Este vorba de conjunctura si poate chiar si de nivelul nostru de toleranta.
Imi doresc sa nu ai parte de nicio conjunctura nefavorabila si sa fii mereu inconjurata de oameni cu integritate si sa iti fie fiecare zi senina acolo departe.
"Departe" nu e departe. Nu in Romania imi e locul, deci inima mea nu e niciodata departe. Fizic, da, mii de kilometri si toate cele, dar sa stii ca ma simt mai 'ca acasa' aici decat acolo. Si-ti spun asta de la un nivel mai profund, trecand peste toate aparentele (nu stiu limba, nu-s cetateana a lor etc.); psihic si fizic nu m-am simtit niciodata mai implinita, iar partea buna e ca inca ma dezvolt, inca cresc, simt cum toate devin mai bune, mai potrivite mie.
RăspundețiȘtergereImi pare rau sa aud ca ai trecut prin experiente dure. Poate ca nu a fost sa fie. Judecand dupa ce ai scris mai sus, probabil Romania este "your place to be", iar daca am dreptate, sa nu o parasesti. Eu una, nu ma intorc. Dar nici nu ma opresc aici; NHTV imi da prea multe oportunitati pentru a sta cu mana in san :)).
Cat despre conjuncturi, universitate, locul de munca... Olandezii m-au invatat o treaba: sa nu dau vina pe mine sau pe omul care mi-a facut 'rau', ci pe sistem si modul cum este gestionat. Spre exemplu, am avut o experienta sa zicem urata cu primul meu job. Mi-am dat demisia, nu pentru ca eram eu lenesa/slaba/fraiera, ci pentru ca valorile lor in munca si sistemul companiei lor nu se potriveau cu ce cautam eu. Mai mult: daca am intalnit oameni de care nu mi-a placut, nu dadeam vina pe ei sau pe mine; ci ma gandeam bine daca se potrivesc sau nu cu asteptarile si valorile mele, si daca nu, ma departam de ei. Asa simplu. Si le si spuneam de ce, in Dutch style. Am invatat sa spun NU (politicos) atunci cand trebuie. E ca si cum te-ai proteja de o raceala, doar ca te protejezi de boli ale sufletului (scuza-mi metafora incredibil de proasta, dar ma intelegi).
Universitatea...esti sigura ca era de incredere, responsabila, cu macar putina buna reputatie in spate? Ca din ce-mi zici tu, nu pare. Sa-ti povestesc de experientele mele cu universitatea mea mi-ar lua toata noaptea; sa-ti povestesc cum profesorii fac mult mai mult decat fisa postului o cere pentru binele studentului, ca angajatii nu numai ca vorbesc toti engleza, dar merg si pana in panzele albe sa te ajute... O fi ceva si cu dedicarea si motivatia angajatului.
Dar mai e o treaba, tot de la olandezi invatata: cere exact ceea ce vrei si spune exact ceea ce crezi, straightforward. Cel putin eu numai asa am castigat; ca de calcat in picioare, te poate calca toata lumea.
All in all, imi doresc sa fii bine acolo unde esti sau ai sa fii. Si niciodata sa nu-ti para rau sau sa-ti fie rusine ca faci ceea ce e bine pentru TINE. Chinul e parte a calatoriei.
Ma bucur ca ma citesti si ca mi-ai scris, nu multi isi iau din timpul lor pentru asta. >:D<