Sarbatorile atunci vs. Sarbatorile acum
Odata cu Craciunul, Pastele si probabil alte sarbatori cat de cat importante, toata suflarea se umple de expresii perimate. Cine nu a auzit: "sa fim mai buni, ca e sarbatoare" sau "trebuie sa tinem post, ca vine sarbatoarea x" sau "vaaaai, ce mare e coada!" sau "fie ca sarbatorile sa va aduca pace in suflete, sa va lumineze calea blablabla"?
In primul rand, un om nu are nevoie de o sarbatoare anume ca sa fie...om. Ok, ar trebui sa precizez ca acest termen este relativ: fiecare intelege ce vrea. Pentru o persoana a fi om inseamna a darui, pentru altcineva inseamna a fi naiv, poate prea naiv pentru secolul asta. Ma rog, nu prea conteaza ce cred altii despre tine; atata timp cat tu stii cine esti, nu-ti mai trebuie confirmari. Revenind la subiect, de ce avem nevoie de un pretext calendaristic, sa zic asa, ca sa facem un cadou frumos, ca sa sunam o cunostinta cu care n-am mai vorbit de mult timp, ca sa ne purtam frumos, ca sa facem un gest romantic pentru persoana iubita...?
Ne incurcam in minciuni si motive, apoi ne intrebam de ce este "viata" atat de complicata; cand, de fapt, noi o complicam. Evident ca iar am deviat. Ideea principala din mintea mea era ca, daca suntem cu adevarat buni, generosi, cu o droaie de calitati, le vom face sa iasa la iveala SINGURE, nu le vom scoate noi in evidenta, nu vom purta masti de buna-dispozitie; tot timpul anului vom fi asa, nu doar de Craciun si de Pasti. [in caz ca persoanele din jurul nostru doar atunci le iau in seama existenta, e problema lor; de fapt, acele persoane nici nu ar merita sa existe in jurul nostru. Zic si eu.]
Postul. Cica postul e o curatare sufleteasca si uneori trupeasca, menita sa ne faca mai curati, sa ne inlesneasca Mantuirea, sa ne ajute sa primim sarbatorile in suflet *inserati aici o groaza de figur de stil poetico-profunde*. Acel "trebuie" reprezinta o obligatie externa. Si, ca orice obligatie externa, este realizata mai mult sau mai putin cu sila sau cu sentimentul ca se va intampla ceva extraordinar de rau daca nu o ducem la capat.
Oameni buni, calmati-va. Si nu mai inghititi tot ce vi se zice; aveti o minte si un creier din dotare si, credeti-ma pe cuvant, au fost date ca sa uzam de ele. So, atata timp cat faceti ceva din obligatie, si nu pentru ca asa vreti voi ["din placere" ar fi prea mult spus], nu o mai faceti [ma refer la lucrurile care, fie ca se fac, fie ca nu, au aceeasi rezultanta; a nu se intelege ca incerc sa corup tinerele sperante: fiecare cu ce crede]. La fel si cu mersul la biserica, si cu facutul crucii cand treceti prin fata unui lacas de cult, si cu altele. Nu va fie frica de reprosurile celorlalti, caci viata o traiti pentru voi, nu pentru ei.
Am observat ca sarbatorile s-au transformat dintr-un prilej de bucurie intr-un stres total si continuu. Supermarket-urile si magazinele sunt pline pana la refuz, peste tot priviri malitioase si ganduri rautacioase si total ne-ortodoxe, uneori transpuse in injuraturi si imbranceli reale; si cica "sa fim mai buni". Putina empatie si putina amabilitate, sau macar un strop de rabdare/toleranta nu ar strica nimanui.
De ce sa ne luam de un casier nou angajat, putin neindemanatic, cand am fi putut fi foarte bine in locul lui; de ce sa ne uitam urat la el doar pentru ca a incurcat doua taste? De ce sa ne infuriem pe cineva care are cosul plin cu tot soiul de cumparaturi si sa-i blamam pentru faptul ca "stam prea mult la coada din cauza lor"? Stricam intreaga zi unui om doar pentru un incident insignifiant. De ce sa barfim oamenii care cumpara doar produse aflate in promotii sau care au in cos putine cumparaturi? Judecam fara sa cunoastem; cine stie prin ce greutati a trecut saracul om de a ajuns in acea situatie; sau poate si-a facut majoritatea cumparaturilor din alta parte.
Mesajele cu urari. Majoritatea false, cautate pe site-uri specializate. Nimic natural, nimic gandit de noi, nimic extras din propriul suflet [mai bine le-am trimite versuri din Luceafarul, parca suna totusi mai bine]. Lucruri artificiale, "inspirate"/de-a dreptul copiate, aparent dragute, in esenta reci.
Cel mai grav este ca si sentimentele au ajuns sa fie astfel: ne luam si noi dupa ceilalti, caci nu suntem suficient de puternici pentru a rezista efectului de turma; sau poate ca nu ne credem in stare sa obtinem ceva nou, original si in acelasi timp emotionant. Nah, nu e nevoie de atatea calitati precum credeti. E nevoie de bunavointa, sentimente din polul pozitiv si un strop de ambitie si, de ce nu?, inspiratie de moment. De obicei este cea mai prolifica :D. Si nu va ingrijorati, cu siguranta va vor fi apreciate imperfectiunile proprii decat "perfectiunile" altora.
*pentru o incheiere originala, va rugam sa va cuplati la priza procesele psihice superioare. va multumesc* The end.
Playlist: Tristan Prettyman - Say anything, DOC - Sangele apa nu se face, Guess Who - Onoare, 2Unlimited - No limits, Daniel Powter - Bad Day
In primul rand, un om nu are nevoie de o sarbatoare anume ca sa fie...om. Ok, ar trebui sa precizez ca acest termen este relativ: fiecare intelege ce vrea. Pentru o persoana a fi om inseamna a darui, pentru altcineva inseamna a fi naiv, poate prea naiv pentru secolul asta. Ma rog, nu prea conteaza ce cred altii despre tine; atata timp cat tu stii cine esti, nu-ti mai trebuie confirmari. Revenind la subiect, de ce avem nevoie de un pretext calendaristic, sa zic asa, ca sa facem un cadou frumos, ca sa sunam o cunostinta cu care n-am mai vorbit de mult timp, ca sa ne purtam frumos, ca sa facem un gest romantic pentru persoana iubita...?
Ne incurcam in minciuni si motive, apoi ne intrebam de ce este "viata" atat de complicata; cand, de fapt, noi o complicam. Evident ca iar am deviat. Ideea principala din mintea mea era ca, daca suntem cu adevarat buni, generosi, cu o droaie de calitati, le vom face sa iasa la iveala SINGURE, nu le vom scoate noi in evidenta, nu vom purta masti de buna-dispozitie; tot timpul anului vom fi asa, nu doar de Craciun si de Pasti. [in caz ca persoanele din jurul nostru doar atunci le iau in seama existenta, e problema lor; de fapt, acele persoane nici nu ar merita sa existe in jurul nostru. Zic si eu.]
Postul. Cica postul e o curatare sufleteasca si uneori trupeasca, menita sa ne faca mai curati, sa ne inlesneasca Mantuirea, sa ne ajute sa primim sarbatorile in suflet *inserati aici o groaza de figur de stil poetico-profunde*. Acel "trebuie" reprezinta o obligatie externa. Si, ca orice obligatie externa, este realizata mai mult sau mai putin cu sila sau cu sentimentul ca se va intampla ceva extraordinar de rau daca nu o ducem la capat.
Oameni buni, calmati-va. Si nu mai inghititi tot ce vi se zice; aveti o minte si un creier din dotare si, credeti-ma pe cuvant, au fost date ca sa uzam de ele. So, atata timp cat faceti ceva din obligatie, si nu pentru ca asa vreti voi ["din placere" ar fi prea mult spus], nu o mai faceti [ma refer la lucrurile care, fie ca se fac, fie ca nu, au aceeasi rezultanta; a nu se intelege ca incerc sa corup tinerele sperante: fiecare cu ce crede]. La fel si cu mersul la biserica, si cu facutul crucii cand treceti prin fata unui lacas de cult, si cu altele. Nu va fie frica de reprosurile celorlalti, caci viata o traiti pentru voi, nu pentru ei.
Am observat ca sarbatorile s-au transformat dintr-un prilej de bucurie intr-un stres total si continuu. Supermarket-urile si magazinele sunt pline pana la refuz, peste tot priviri malitioase si ganduri rautacioase si total ne-ortodoxe, uneori transpuse in injuraturi si imbranceli reale; si cica "sa fim mai buni". Putina empatie si putina amabilitate, sau macar un strop de rabdare/toleranta nu ar strica nimanui.
De ce sa ne luam de un casier nou angajat, putin neindemanatic, cand am fi putut fi foarte bine in locul lui; de ce sa ne uitam urat la el doar pentru ca a incurcat doua taste? De ce sa ne infuriem pe cineva care are cosul plin cu tot soiul de cumparaturi si sa-i blamam pentru faptul ca "stam prea mult la coada din cauza lor"? Stricam intreaga zi unui om doar pentru un incident insignifiant. De ce sa barfim oamenii care cumpara doar produse aflate in promotii sau care au in cos putine cumparaturi? Judecam fara sa cunoastem; cine stie prin ce greutati a trecut saracul om de a ajuns in acea situatie; sau poate si-a facut majoritatea cumparaturilor din alta parte.
Mesajele cu urari. Majoritatea false, cautate pe site-uri specializate. Nimic natural, nimic gandit de noi, nimic extras din propriul suflet [mai bine le-am trimite versuri din Luceafarul, parca suna totusi mai bine]. Lucruri artificiale, "inspirate"/de-a dreptul copiate, aparent dragute, in esenta reci.
Cel mai grav este ca si sentimentele au ajuns sa fie astfel: ne luam si noi dupa ceilalti, caci nu suntem suficient de puternici pentru a rezista efectului de turma; sau poate ca nu ne credem in stare sa obtinem ceva nou, original si in acelasi timp emotionant. Nah, nu e nevoie de atatea calitati precum credeti. E nevoie de bunavointa, sentimente din polul pozitiv si un strop de ambitie si, de ce nu?, inspiratie de moment. De obicei este cea mai prolifica :D. Si nu va ingrijorati, cu siguranta va vor fi apreciate imperfectiunile proprii decat "perfectiunile" altora.
*pentru o incheiere originala, va rugam sa va cuplati la priza procesele psihice superioare. va multumesc* The end.
Playlist: Tristan Prettyman - Say anything, DOC - Sangele apa nu se face, Guess Who - Onoare, 2Unlimited - No limits, Daniel Powter - Bad Day
Comentarii
Trimiteți un comentariu