Altfel de oameni
Uneori avem nevoie de cineva care sa spuna in locul nostru anumite lucruri. Nu, nu cineva care sa vorbeasca in locul nostru atunci cand nu trebuie, ci o persoana care sa puna punctul pe 'i', sa transpuna sentimente, feluri de a fi in cuvinte, pentru simplul fapt ca asa ne intelege(m) pe noi insine mai...bine. O persoana care sa simta, nu doar sa vada si sa auda; un fel de medic: ii spunem simptomele, el ne pune intrebari; apoi ne da diagnosticul, ni-l explica si ne ofera un tratament.
Un om caruia sa ii spun doar o mica parte din amalgamul de trairi prin care trec; el sa ma asculte si, in timp ce face presupuneri in mintea lui, sa ma faca sa scot din acea amestecatura nedeslusita din mine cateva amanunte-cheie, aparent inutile; sa imi spuna parerea lui cu privire la 'microbul' care m-a lovit, sa o explice; eu sa ma regasesc complet in cuvintele lui, in ceea ce descriu ele; sa gasim un tratament impreuna. Si sa raman pur si simplu uimita.
De ce avem nevoie de asta? Pentru ca nici noi nu stim ce simtim in anumite situatii; nu stim cum sa reactionam, parca ne simtim presati din toate partile cand, de fapt, ne preseaza (sau nici macar!) momentul si actiunea prezenta. In noi se da o batalie ratiune-inima; capetele noastre sunt intr-o dezordine cumplita, asemanatoare cu haosul inceputurilor. Si tot ce ne trebuie e 'momentul zero' in care intalnim acel om care face ordine, sterge praful, arunca inutilitatile si reimprospateaza interiorul.
Un om caruia sa ii spun doar o mica parte din amalgamul de trairi prin care trec; el sa ma asculte si, in timp ce face presupuneri in mintea lui, sa ma faca sa scot din acea amestecatura nedeslusita din mine cateva amanunte-cheie, aparent inutile; sa imi spuna parerea lui cu privire la 'microbul' care m-a lovit, sa o explice; eu sa ma regasesc complet in cuvintele lui, in ceea ce descriu ele; sa gasim un tratament impreuna. Si sa raman pur si simplu uimita.
De ce avem nevoie de asta? Pentru ca nici noi nu stim ce simtim in anumite situatii; nu stim cum sa reactionam, parca ne simtim presati din toate partile cand, de fapt, ne preseaza (sau nici macar!) momentul si actiunea prezenta. In noi se da o batalie ratiune-inima; capetele noastre sunt intr-o dezordine cumplita, asemanatoare cu haosul inceputurilor. Si tot ce ne trebuie e 'momentul zero' in care intalnim acel om care face ordine, sterge praful, arunca inutilitatile si reimprospateaza interiorul.
'De unde stii atatea?'
'Eu nu stiu nimic; doar incerc sa te inteleg. Tu esti cea care ma invata pe mine.'
Comentarii
Trimiteți un comentariu