Steel pls

     Am un sentiment de putere, emotionally speaking. Simt ca as putea infrunta orice din trecut, si nimic nu m-ar mai darama.     Sa se fi aplicat acel vers, "A heart of steel starts to grow", care mi-a fost vierme de ureche in ultima luna? Probabil, desi nu imi place sa cred asta. 
     Nu vreau sa am o inima de otel, decat din punctul de vedere al rezistentei. Nu vreau sa fiu persoana aia rece si nesuferita care pretinde ca nu-i pasa de nimic, ca ea nu greseste niciodata, ca nu are nevoie de nimeni, ca nu iubeste.
     Mie imi pasa de ce e in jurul meu; si arat asta de multe ori; nu imi ascund sentimentele, decat daca celalalt vrea asta in mod explicit. Eu gresesc mult si admit asta; si incerc sa ma revansez unde se poate. Eu am nevoie de oameni in jurul meu, caci altfel nu ma pot descurca; am nevoie de suflete, de urechi, de umeri, de maini, de inimi, ca sa ma dezvolt. Eu iubesc; nu opresc asta pentru ca "celalalt nu merita", ci opresc asta pentru ca asa simt, pentru ca intuiesc o suferinta, si-mi pastrez acea iubire ca rezerva pentru vindecare.
     Vreau doar sa am o inima de otel care sa suporte toate astea si care sa nu mai ia personal totul; sa nu se mai intristeze din nimicuri. Sa nu (se) mai planga pentru ca vede o poza care nu ii este adresata, dar care o face sa se prabuseasca...



Iar cand chestia asta din urma e combinata cu 
o mare lipsa de incredere in sine 
rezulta perfectiunea.






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Parul roscat, sau cum nu poti scapa de el

Syoss si experientele mele homemade

Syoss si experientele mele homemade, part 2 [invitat special: decolorantul Palette]